ANALIZĂ – Finanțarea proiectelor în Județul Arad prin programul Anghel Saligny (PNDL 3)

Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” are ca obiectiv modernizarea comunităților locale prin realizarea de investiții în infrastructura locală, drumuri județene și locale, infrastructura de apă și canalizare, stații de epurare a apei, extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale. Programul se desfășoară în perioada 2021-2028 având o valoare de 50 de miliarde de lei.

Cu ocazia aprobării obiectivelor ce vor primii finanțare prin programul PNDL 3, redenumit elegant “Anghel Saligny”, am făcut o analiză succintă pe Județul Arad cu privire la numărul de obiective finanțate, respectiv sumele totale alocate la nivel de fiecare UAT-Unitate Administrativ Teritorială.

Au fost depuse peste 160 de proiecte, primind finanțare doar 110, cu o valoare totală de 1,18 miliarde de lei.

Concluziile noastre după scurta analiză sunt următoarele:

  • suma totală alocată nu reprezintă nici măcar jumătate din suma totală solicitată (undeva în jur de 2.5 miliarde lei).
  • fiecare UAT (excepție Moneasa) a primit finanțare pentru minim un proiect, deasemenea majoritatea UAT-urilor au avut între 1 și 2 proiecte aprobate, excepție făcând Curtici, Șagu și Consiliul Județean Arad cu câte 3 proiecte, respectiv Municipiul Arad cu 5 proiecte.
  • singurul UAT fără proiect finanțat este Moneasa, stațiune de interes regional (teoretic național), din lista proiectelor depuse reiese că UAT Moneasa nu a depus nici un proiect.
  • sumele cele mai mari alocate merg în principal către jumătatea vestică a județului, cu mici excepții în estul județului reprezentate de Sebiș și Gurahonț cu finanțări de peste 15-20 milioane lei.

Despre modul de alocare a finanțărilor, credem că există o anomalie în devizele ce au stat în spatele sumelor solicitate, deoarece peste 30 de obiective au o sumă fixă solicitată și aprobată (ex. 10 – 15 milioane lei), lucru aproape imposibil ca în urma întocmirii unu deviz chiar și la faza SF / DALI, să te închizi pe sume fixe.

Spațializarea datelor, vizualizarea și analiza acestora prin intermediul hărților ajută la o mai bună înțelegere a acestora, astfel încât să poți lua decizii de orice natura.

Ai nevoie de o hartă, o analiza spațială sau pur și simplu o metodă de vizualizare a unor date tabelare?! Suntem la un click distanță. Contactează-ne. 🙂

Ai nevoie de un studiu topografic?

Realizăm totul de la A la Z. Executăm măsurători de precizie înaltă, analize tehnice detaliate și oferim soluții optime în rezolvarea cât mai eficientă și rapidă a lucrărilor tale.

Contactează-ne